Femeile în funcţii de conducere
Cum se prezintă situaţia femeilor la nivel de top management? Remarcând un procent relativ scăzut al persoanelor de sex feminin în funcţii manageriale ne putem pune următoarea întrebare: Care sunt cauzele acestei realităţi oarecum neconcordante cu ceea ce presupune etica în afaceri, implicit egalitatea de şanse ?
Datorită unor idei preconcepute, izvorâte din mentalitatea colectivă, femeile întâmpină dificultăţi în a ajunge în funcţii de conducere. Această stare de fapt e determinată de numeroasele stereotipii şi concepţii adânc înrădăcinate. Discriminarea dintre sexe este un factor cheie care contribuie la o distributie inegala in top management.
Femeia este considerată inferioară bărbatului în ceea ce priveşte eficienţa, rapiditatea şi inteligenţa de care dă dovadă. Astfel pentru aceeşi performanţă, femeile sunt plătite mai slab decât bărbaţii. În România, potrivit unui studiu al Băncii Mondiale, femeile obţin salarii cu aproximativ 10 % mai mici decât bărbaţii, pentru acelaşi tip de job şi la un nivel de pregătire similar.
Femeile sunt mai prudente în asumarea riscului în afaceri. Cu toate acestea, băncile se arată reticente în a acorda credite femeilor, iar bărbaţii preferă să nu dezvolte parteneriate cu ele. În plus, lipsa de continuitate în carieră, datorată perioadei de maternitate, constituie o piedică în calea femeii dornice de afirmare pe plan profesional.
Din nefericire, legislaţia nu vine în ajutorul femeii când vine vorba de concediul parental, deoarece în România, acesta este acordat unuia dintre părinţi în funcţie de opţiunile acestora. În schimb, în ţări precum Canada, SUA, Islanda concediul parental se acordă obligatoriu fiecăruia dintre părinţi în perioade egale.
În numeroase situaţii, deşi este ilegal, multe firme concediază angajatele în momentul în care sunt însărcinate. Dacă până la o anumită vârstă femeile nu au copii, sunt considerate “reci” şi de multe ori nu sunt promovate pe motiv că sunt lipsite de umanitate. În schimb, dacă au copii, angajatorii presupun că ele nu vor putea face faţă ambelor slujbe – cea de mamă şi angajată. Întrebarea este : Ce să aleagă femeia- familia sau cariera?
Conform unui studiu realizat în ţara noastră, profilul femeii de afaceri se prezintă
astfel – persoană foarte ambiţioasă, căsătorită, cu copii, absolventă de facultate, devotată afacerii, rezistentă la efort, independentă, dornică de autodepăşire şi perseverentă.
Potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare în domeniul afacerilor Stanton Chase International, 57% din primele 100 de companii pe plan mondial nu au nici o femeie pe post de CEO, iar 18% dintre aceste companii nu au promovat femei pe posturi administrative. Situaţia la nivelul României se prezintă altfel. Femeile ocupă 65% din funcţiile de conducere şi 35 % din poziţiile de vârf ale companiilor din România. Spre deosebire de alte ţări, ne aflăm într-o poziţie favorabilă din punct de vedere al numărului mare de femei cu funcţii de top management
,,Asta este interesant în România, că ambiţia de care femeile dau dovadă în carieră nu se contrazice cu valorile lor familiale şi poate tocmai această dualitate le face să fie femei de succes.” susţine Panos Manolopoulos profesor la Universitatea din Oxford[1].
Luând în considerare toate argumentele de mai sus, se impune luarea unor măsuri pentru a creşte procentul femeilor aflate în top management cu până la 10%:
- aplicarea unei legislaţii care să încurajeze antreprenoriatul feminin
- întărirea imaginii femeii de afaceri prin mass-media
- realizarea unor asociaţii specializate în susţinerea activităţii antreprenoriale feminine
- crearea şi dezvoltarea reţelelor de comunicare între femeile de afaceri
Bineînţeles că va fi nevoie de un proces îndelungat şi susţinut pentru a elimina treptat acest tip de discriminare, dar pentru a schimba mentalităţi este nevoie de perseverenţă şi timp.

Tweet This
Share on Facebook
Digg This
Save to delicious
Stumble it
RSS Feed
Loading...
Deci in Romania femeile stau bine
Personal nu reusesc sa imi imaginez cum ar suna un proiect de lege care sa incurajeze antreprenoriatul feminim… ? Pe de alta parte, a se vedea clipul asta: http://www.youtube.com/watch?v=53yuF64UgSM
Femeile in pozitii de conducere chiar pot face diferenta, pot aduce ceva diferit. Insa nu pot subscrie la partea cu discriminarile deoarece in organizatia in care lucrez sunt mai multe femei in pozitii de conducere decat barbati, poate din acest motiv este una dintre companiile de top sau poate reciproca este adevarata
Succes!
In Romania, din punctul meu de vedere nu putem vorbi despre discriminare sexuala in zona functiilor manageriale. Sigur ca exista probabil cazuri, nu contest acest lucru. Dar realitatea din jurul meu spune ca pe parcursul experientei mele profesionale am lucrat mai mult sub management feminin decat masculin, iar in randul prietenilor mei se numara foarte multe femei cu roluri manageriale.
Cu toate acestea vad articole pe tema aceasta, vad campanii TV pe acelasi subiect. Intrebarea mea este, unde sunt statisticile care confirma acest lucru? Sau … oare avem ceva fonduri europene de cheltuit pe campanii impotriva discriminarilor?
Finalul articolului ma amuza foarte tare: “sa crestem cu 10% numarul femeilor din top management”. Aici am doua intrebari: sa crestem cu 10% fata de ce si de ce nu 25%? si oare cand vorbim de functii de top management, nu cumva miza e prea mare ca cineva sa isi permita sa faca discriminari?
În România, după cum spuneam, statisticile sunt favorabile…Există un proiect european care promovează antreprenoriatul feminin, iar pentru mai multe informaţii puteţi accesa link-ul de mai jos:
http://www.eupc.ro/ro/mid/Antreprenoriatul-la-feminin
mă bucur că acest articol a trezit interesul cititorilor!
vă mulţumesc!
Interesant articol. Cred ca in realitate lucrurile arata mai rau decat in rapoarte. Romanii au ramas cu vechea meteahna de a manipula rezultatele.