Pericolele eficientizarii III -Nu poti stoarce lămâia la infinit

In primul articol din aceasta serie (Eficienta si eficaitate) vorbeam despre diferenta dintre a face cat mai bine si a face ce trebuie iar in al doilea articol dadeam si un exemplu pozitiv (Industria de telecomunicatii). Ce mi-a scăpat în primele două articole a fost o părere din perspectiva acționarului. Nu am acțiuni la nicio companie și nici nu apreciez prea mult acționarii. Nici ca oameni nici ca profesioniști. Dar capitalismul are legile lui care se manifestă indiferent de ce cred sau vreau eu.

Deținătorii de capital au mai multe variante de investire a lui. Pentru capitalul investit, posesorul lui primește înapoi o sumă care, în funcție de modul în care i-a investit poartă diferite denumiri: dobândă (în cazul în care îi imprumută), cupon (în cazul în care cumpără obligațiuni) sau dividend (în cazul în care cumpără acțiuni). Nu întâmplător le-am enumerat în această ordine deoarece ele presupun un grad din ce în ce mai mare de risc. Iar riscul trebuie recompensat suplimentar. Deci dividendul ar trebui să fie în valoare relativă (procentuală) mai mare decât dobânda sau cuponul. Altfel toată lumea ar depune banii la bancă. După principiul ”ban la ban trage” fondurile se scurg către locul de unde obțin cel mai mare randament. Acționarii din ziua de azi nu au sentimente.

Să luăm un exemplu din viața de zi cu zi: ai de făcut o călătorie și ai trei alternative: mașina personală, trenul sau microbuzul. Resursa pe care tu o investești este timpul. Mașina are avantajul confortului oferit și al reducerii duratei deplasării dar riscurile sunt mai mari (te costă mai mult, va trebui să conduci tu, mașina se uzează etc). În principiu ști cam cât timp investești în acest drum dar nu ești sigur 100% că vei ajunge la ora propusă. Asta echivalează cu a deschide o nouă afecere. Puțini vor alege această variantă din cauza riscurilor pe care le presupune, mai ales în această perioadă de recesiune. A doua variantă ar fi trenul. E mai ieftin decât transportul cu mașina, nu mai ești preocupat de condus dar drumul durează mai mult. Presupunând (măcar pentru frumusețea exemplului) că trenul nu are întârziere, vei ști cam cât timp va trebui să investești ș ice primești în schimbul lui. Asta echivalează cu a ține banii la bancă. A treia variantă ar fi microbuzul. În schimbul unui preț mai mic, condițiile sunt mai bune decât cele din tren iar durata călătoriei e doar cu puțin mai mare decât dacă ai merge cu mașina. Plus că lași condusul și radarele în grija șoferului și nu plătești taxe sau asigurări. Asta echivalează cu a cumpăra acțiuni.

Totuși dacă prețul biletului de tren ar fi același cu cel al biletului de microbuz iar durata drumului ar fi similară, mult mai multă lume s-ar deplasa cu trenul dat fiind că e mai sigur.

La fel se intâmplă și cu banii. Dacă băncile ar oferi o rată a dobânzii apropiată de cea a dividendului, acționarii ar tine banii în bănci. Ca angajat al unei societăți listate la bursa ai fi tentat să răspunzi ”treaba lor!”. Dar lucrurile nu stau chiar așa. Dacă microbuzele nu vor mai avea client atunci cursele se răresc iar șoferul riscă să ajungă și el șomer. Dacă firma nu va mai avea bani lichizi, cu greu își va mai putea desfășura activitatea. Prin urmare, pentru a fi mai atractivă firma trebuie să ofere un dividend cât mai mare. Comparând dividendul cu limonada, pentru a reuși acest lucru există în principiu două posibilități. Extinderea activității (îngrijirea lămâiului) sau gestionarea atentă a costurilor (stoarcerea lamâilor). În perioade secetoase (de criză economică) firmele aleg varianta mai ușoară și mai sigură. Doar că  nu poți stoarce lămâia la infinit!

Liviu Drăghici -Senior Project Manager la Vodafone România

Related posts: