Structuri motivaţionale I –Trebuinte si interese
Inainte de a vorbi despre motivatie si despre teoriile referitoare la motivatie, este important vorbim despre structurile motivationale. Nu puţini sunt aceia care consideră noţiunea de structură motivaţională sinonim cu motivul. Deşi motivul este cea mai importantă structură motivaţională, cele două concepte nu trebuiesc confundate între ele. Vom trece în revistă principalele structuri motivaţionale, urmând să ne oprim asupra celor mai importante[1].
- Trebuinţele reprezintă diferenţe între ceea ce este necesar individului şi ceea ce posedă el în prezent. Se concretizează într-o lipsă care generează în organism o stare de tensiune care se reduce tocmai prin satisfacerea acestor trebuinţe. Acestea, din punct de vedere al originii lor pot fi trebuinţe primare (biologice şi fiziologice) înnăscute şi cu rol în asigurarea integrităţii fizice şi secundare (materiale şi sociale) dobândite pe parcursul vieţii şi cu rol în asigurarea integrităţii psihosociale. Trebuinţele sunt constructe ipotetice, în sensul că ele nu se pot observa ci pot fi deduse din comportamentul individului. Când trebuinţele se află în stare de excitabilitate ele generează impulsuri. Pornind de la noţiunea de trebuinţă, „s-a născut” una dintre cele mai răspândite teoriii motivaţionale (Teoria trebuinţelor a lui Abraham Masllow) pe care o vom aborda pe larg într-un articol viitor.
- Montajul reprezintă „starea de pregătire pentru o anumită activitate, neconştientizată de persoană, cu ajutorul căreia poate fi satisfăcută o trebuinţă sau alta[2]”. Pentru a se atinge o performanţă superioară este necesar ca elevii să fie pregătiţi mental pentru sarcina pe care urmează să o execute, sarcină care ar trebui pusă în relaţie cu trebuinţele lor. Altfel spus, elevii se implică mai mult în realizarea unei sarcinii dacă îi înţeleg utilitatea.
- Tendinţa reprezintă comportamentul orientat către un anumit scop, determinat de o anumită trebuinţă.
- Atracţia constituie ataşamentul afectiv insuficient consştientizat al individului faţă de un obiect, o idee sau faţă de o altă persoană.
- Interesul este acea structură motivaţională „ce implică orientarea selectivă, relativ stabilă şi activă a persoanei, din proprie iniţiativă, spre anumite obiective şi/sau domenii de activitate, pentru desfăşurarea anumitor acţiuni.[3]” Interesele pot fi obiective, concretizate în avantajele obţinute de pe urma unor situaţii sau subiective care ţin de curiozitatea individului şi de dorinţa acestuia de descoperire. Interesele implică „organizare, constanţă şi eficienţă; în structura lor intră elemente cognitive, afective şi volitive.” În cazul interesului stituaţia este puţin mai delicată deoarece, în primul rând interesele au în structura lor elemente cognitive, afective şi volitive In articolul urmator vom vorbi despre convingeri, vise, idealuri si despre cum influenteaza acestea motivatia umana.
Liviu Draghici -Senior Project Manager la Vodafone Romania
[1] Albu, Gabriel -O psihologie a educaţiei, Editura Institutul European Iaşi 2005p. 13-36
[2] Idem p. 14
[3] Idem p. 18

Tweet This
Share on Facebook
Digg This
Save to delicious
Stumble it
RSS Feed
Loading...
3 Comments